Lecţii de iubire

 

     Elevii sunt în pauză. Unii se bucură, fluturându-şi mulţumiţi testul de la limba română. Alţii, lasă în jos capul, nemulţumiţi de efortul depus.
Geta: Nu mai fi supărată, Ana! Hai mai bine să ne jucăm! Uite ce păpuşă am adus azi!
Ana: Tu şi păpuşile tale mă faceţi întotdeauna să zâmbesc…, dar (mai mult pentru sine)... calificativul de la test mă întristează. Ce va spune mama?!
Geta: Hai, Ana! E pauză. (Se învârte în jurul Anei, sărind de pe un picior pe altul şi o ademeneşte cu buna ei dispoziţie.)
Ana: Oare de ce nu mă pot supăra pe tine?! Hai să-ţi văd păpuşa…Ce rochiţă frumoasă are!
Geta: I-am pieptănat părul ca pe al tău. Uite, i-am pus şi agrafă, aşa ca a ta.
Ana: Da, acum observ… Dar ei, oricum îi stă mai bine.
Geta: Nu-i adevărat! Tu eşti de mii de ori mai frumoasă decât păpuşa mea! Ana: Şi tu eşti frumoasă, Geta! Geta: Nu, nu sunt frumoasă! L-ai auzit pe Virgil când mi-a spus „faţă tocită”?! Tu eşti prietena mea frumoasă. Eu sunt doar puţin frumoasă.
Ana: Ai un suflet frumos! Prietenia ta mă bucură…
Uite, mi-a trecut supărarea. O să-mi corectez eu calificativul!
Geta: Vezi? Vezi? Să te joci în fiecare zi cu mine şi cu păpuşile mele! După ora de educaţie plastică, elevii se îndreaptă spre casă. Geta şi Ana sunt vecine. Vin şi se întorc de la şcoală împreună. Astăzi le atrase privirea o fetiţă care cerşea. Stătea pe un carton. Într-o cutiuţă, câţiva trecători îi aruncaseră nişte bănuţi.
Geta: Săraca, i-o fi foame?
Ana: Întreab-o!
Geta (apropiindu-se): Cum te cheamă?... Eu sunt Geta.
Fetiţa (uitându-se urât la cele două): Lăsaţi-mă în pace!
Geta: Ţi-e foame?
Fetiţa: (nu spune nimic)...
Geta: Unde-i mama ta?
Fetiţa (după o pauză destul de lungă...): Acasă! Plecaţi de aici că vine fratele meu…va crede că vreţi să-mi luaţi banii!
Geta: Nu ţi-e frig?...Nu-i vară!
Ana: Hai, Geta, las-o în pace!
Geta: Nu-i fac rău!... (Şi întorcându-se iar spre fetiţă, o întrebă) Mergi la şcoală? Fetiţa (după o scurtă pauză): Nu! Ţi-o zis bine cealaltă fată… lasă-mă în pace! (Ana o trase uşor de mână pe Geta şi plecară acasă. Ştia că acesteia îi plăcea să-şi facă noi prieteni şi, din această cauză, uita uneori că este aşteptată.)
      A doua zi, în drum spre şcoală:
Geta: Oare şi azi e acolo fata aceea?
Ana: Poate... da, poate... nu!
Geta: Uite-o! (şi aleargă spre ea) Ţi-am adus pâine cu unt şi un măr.
Ana: Hai, Geta, că e târziu!
     Aceeaşi zi, în drum spre casă:
Geta: N-a plecat! (Aleargă şi se aşază lângă fetiţă.) Vrei să-mi vezi păpuşa?
Fetiţa: Vreau.
Geta: Uite, seamănă cu Ana! Ai şi tu păpuşi?
Fetiţa: Eu nu mă joc…n-am timp.
Geta: N-ai păpuşi?! Cu ce te joci?
Fetiţa: Tu nu înţelegi că eu n-am jucării şi că n-am timp să mă joc?!
Geta: Cum te cheamă?
Fetiţa: Dida.
Geta: Dida…e frumos. (şi uitându-se spre Ana) Şi Ana e frumos.
Ana: Geta, eu mă grăbesc. Mergem?
Geta: Să mai stăm puţin.
Ana: Doar cinci minute…
Geta: Bine… (întorcându-se spre Dida) Ai văzut ce rochie frumoasă are păpuşa?
     Dimineaţa zilei următoare:
Ana: Sper ca astăzi să fac o compunere frumoasă. Vreau să iau un calificativ bun.
Geta: Tu eşti deşteaptă…m-ai ajutat pe mine, pe Dana, pe Ioana… Uite-o pe Dida! (aleargă la ea, deschide ghiozdanul, scoate o punguţă cu mâncare şi o păpuşă) Asta, ţi-o dau ţie!
Dida: (O luă în mână. Zâmbi. Faţa i se lumină.) Sigur mi-o dai?!
Geta: E a ta!
      Ora de limbă română.
      Elevii primesc ca sarcină de lucru să alcătuiască o compunere cu titlul „O faptă bună”. Ana, gândindu-se la buna ei prietenă, scrise următoarele:
„Câţi putem spune că avem prieteni adevăraţi?! Oare ştim să-i apreciem?! Le recunoaştem meritele?!
Când o privesc pe Geta, văd lumină, bunătate şi veselie. Zburdălnicia ei mă înviorează, dă un alt sens copilăriei mele. Jocu-i nevinovat mă ademeneşte într-o lume lipsită de griji.
Dar i-am descoperit sufletul. Câţi dintre noi s-ar fi aşezat lângă o fetiţă care cerşea?! Câţi i-ar fi dat să mănânce?! Cine ar fi renunţat la o păpuşă, oferind-o unei cerşetoare?! Câţi s-ar fi jucat cu ea şi ar fi adus un zâmbet pe faţa unui copil vizibil chinuit?!
În lumea ei, Geta e minunată. În lumea ei, Geta e fericită. Din lumea ei, Geta ne dă lecţii de iubire.”
 
     Temă
     Argumentaţi afirmaţia: „În lumea ei, Geta e minunată. În lumea ei, Geta e fericită. Din lumea ei, Geta ne dă lecţii de iubire”
     Stiaţi că:
     Simptomele sindromului Down variază larg de la copil la copil. În timp ce unii copii au nevoie de o atenţie medicală deosebită, alţii sunt sănătoşi şi duc o viaţă aproape independentă. Este important să amintim că unii adulţi şi copii cu sindrom Down chiar dacă prezintă întârzieri în dezvoltare, au nevoie de încurajare pentru a-şi dezvolta talentul în diverse domenii. Copiii cu Sindrom Down sunt foarte afectuoşi şi dornici de multă dragoste. Arată-i dragostea de care are nevoie şi sigur vei câştiga un prieten.
Romanian