Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie - ADHD, frecvent întâlnită în copilărie, poate persista şi la vârsta adultă, dar netratată corespunzător perturbă toată viaţa copilului/adultului afectat.
Alături de tratamentul medicamentos, terapia făcută de specialişti, înţelegerea familiei, toleranţa manifestată în clasă/şcoală, de către colegi, sunt definitorii pentru tratamentul şi recuperarea copilului. Însoţindu-mi nepotul la terapia de la Asociaţia Prader Willi, am înţeles, după 33 de ani de profesorat, că nu ştiu nimic sau aproape nimic despre ADHD, boli rare şi terapie.
De la o şedinţă de terapie la alta se observau progresele mici dar constante şi durabile în timp. Progresele au devenit mai vizibile când „terapia” s-a extins în familie şi prin intermediul meu ca bunică, la nivelul clasei într-o colaborare rară cu o învăţătoare dispusă să accepte, să înveţe, să corecteze, să înţeleagă. Am trecut împreună suişuri şi coborâşuri, am avut reuşite şi eşecuri, dar toate analizate, cunoscute de către toţi factorii implicați: specialişti, familie, învăţătoare. Când am găsit o coardă sensibilă în sufletul copilului am început să cântăm aceeaşi melodie, rezultatele au început să fie uneori spectaculoase.
Acum Marian și-a schimbat mult comportamentul în familie, clasă, şcoală şi este mai uşor de acceptat de mai mulţi colegi. Mai are probleme, revolte, frământări dar totul este filtrat cu grijă şi în fiecare şedinţă de terapie se discută cu el, folosind mijloace specifice, cu familia şi cu învăţătoarea.
Toţi încercăm să ţinem în echilibru balanţa recompenselor şi a pedepselor în aşa fel încât copilul să-şi accepte greşeala, s-o conştientizeze, să accepte pedeapsa, limitarea timpului petrecut la calculator, la jocurile TV station.
Nu e uşor, dar efortul tuturor, dragostea şi înţelegerea ne vor aduce acea picătură de satisfacţie, de împlinire care înseamnă, spun eu, adevărata fericire. Şi peste ani, cu ajutorul Celui de Sus, vom spune că „a meritat”.
Prodan Rodica,
bunica unui copil cu ADHD