Popovici Gabor

Fiecare poveste pe care v-am împărtășit-o în această campanie este frumoasă, pentru că viața este frumoasă și fiecare dintre noi prețuim timpul care "ne-a fost hărăzit" să-l petrecem, cu suișuri și coborâșuri, cu bune și cu rele. Astăzi puteți citi povestea lui Gabor, un baiat cu multe vise care pot fi descoperite citind: ‪#‎Povești de viață ‪#‎RareDiseaseDay ‪#‎ZiuaBolilorRare
 

Mă numesc Popovici Gabor, m-am născut în data de 1 iunie 1986. Părinții mei, Popovici Angela și Popovici Artemiu Aurel erau foarte bucuroși că am venit pe lume ca orice părinte…dar m-am născut cu o boală numită hidrocefalie. Părinții s-au întristat puțin dar nu s-au lăsat și m-au dus la București la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni unde am fost operat la vârsta de 2 ani am primit un drenaj ventriculo-cardiac care să tragă excesul de lichid de pe creier. După operație am rămas paralizat pe partea dreaptă. La 4 ani de pe venirea mea pe lume părintii mi-au făcut o surioară pe nume Bianca. Eram foarte bucuroși, am avut o copilărie foarte frumoasă datorită părințiilor cărora le mulțumesc foarte frumos.

Între timp am auzit de un Centru de Recuperare de la prietena mamei mele pe care o cheamă Vereș Sanda. Și ea are un copil bolnav pe nume Vereș Robert și împreună am început să umblăm la tratament la Dezna în județul Arad. Acolo desigur ne-am facut mulți prieteni umblam de câte trei ori pe an și am reușit cât de cât să mi se facă bine hemipareza pe partea dreaptă. Eu am început să umblu la școala printre copii sănătoși. Am avut cam multe probleme până m-am inetgrat printre ei dar la un final am fost acceptat așa cum sunt. Am terminat 12 clase după care am început să îmi caut loc de muncă dar am întâlnit doar probleme în momentul în care auzeau că am probleme de sănătate. Fiind doar obstacole să mă realizez pe plan professional, am cedat,dar mă gândesc că și oamenii sănătoși se confruntă uneori că nu își găsesc loc de muncă.

Viața a fost cam crudă cu mine mi-a dat și boala asta pe care o am dar mi-a luat și o ființă foarte dragă, pe sora mea Bianca, în anul 2010 în ianuarie 2. Noaptea a făcut un accident de mașină venind acasă de la prieteni de la 5 km de Carei, s-a lovit frontal cu o mașină și a murit pe loc. În primii 2 ani de la accident, mi-a fost foarte greu, m-am izolat în casă singur, nu am ieșit nici unde, mi-a fost frică să ies fără părinții mei. Am trecut și prin atacuri de panică de multe ori dacă nu îmi găseam părinții la telefon.

Acuma privesc cu totul altfel lucrurile. Sunt o fire foarte optimistă, am învățat să trăiesc cu acest lucru, cu boala mea, am învățat să trăiesc cu pierderea surorii mele și sper că într-o bună zi îmi voi găsi și o fată cu care să îmi întemeiez o familie. Îmi doresc foarte mult să am un copil, Cam asta ar fi povestea mea cu bune cu rele, dar e povestea mea.

 

Undefined

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.