Marșul “împreună pentru siguranța femeilor”

Published by admindmb on Tue, 03/10/2017 - 11:22
Undefined

Dragi colege și colegi,

 

Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor organizează pe 14 octombrie, începând cu ora 15:00, Marșul “Împreună pentru siguranța femeilor”, pentru descurajarea și condamnarea publică a agresorilor, manifestarea solidarității cu femeile supraviețuitoare ale violenței și menținerea presiunii publice necesare schimbărilor legislative care să asigure protecția reală a femeilor.

Așa cum bine știți, parcursul instituțional pentru modificări legislative este foarte greoi. Organizațiile din Rețeaua noastră întreprind de ani de zile acțiuni de advocacy pentru ordin de protecție provizoriu emis de polițist imediat de la constatarea faptei, finanțarea adăposturilor și serviciilor pentru victime, implementareaConvenției de la Istanbul.

O cercetare a Rețelei arată situația în care ne aflăm: între momentul comiterii violenței și momentul emiterii ordinului de protecție nu există alte măsuri oferite de poliție sau de instanțe care să ofere protecție împotriva comiterii de noi agresiuni (aproximativ 10-14 zile). Posibilele refugii sunt foarte puține, întrucât în 8 județe din țară nu există adăposturi pentru victimele violenței domestice, iar numărul de paturi la nivel național este mic. Datele despre violența sexuală arată că în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie, iar la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie.

Sperăm că aceste informații vă mobilizează să ieșiți în stradă alături de noi la Marșul “împreună pentru siguranța femeilor”. Sâmbătă, 14 octombrie 2017, ora 15:00, punct de întâlnire la Universitate, în Parcul Colțea. Ajutați-ne să promovăm evenimentul și dați un share.

Solidarizarea societății civile în jurul acestui subiect transmite un mesaj foarte puternic de toleranță-zero asupra violenței împotriva femeilor și este o etapă importantă în lupta noastră comună împotriva curentului conservator care susține familia tradițională și implicit rolurile de gen care favorizează violența domestică.

Presiunea publică generată de Marș poate grăbi procesul instituțional de adoptare a măsurilor necesare protejării femeilor și pedepsirii agresorilor. Și poate contribui la schimbarea mentalităților și combaterea reticenței concetățenilor noștri de a suna la 112 atunci când sunt martorii violenței.

Lupta noastră comună pentru o societate care respectă drepturile omului trebuie să urmărească eliminarea tuturor formelor de violență asupra femeilor.

CUM VĂ PUTEȚI IMPLICA?

1.     Dați mai departe informația despre Marș. Încurajați-i pe alții să ni se alăture.

2.     Veniți la Marș pentru a transmite un mesaj de condamnare a tuturor formelor de violență împotriva femeilor. Dacă aveți cum, purtați la Marș un element vestimentar de culoare roșie.

3.     Aduceți pancarte cu mesaje împotriva violenței asupra femeilor.

4.     Transmiteți un mesaj video, foto sau scris, prin care să condamnați violența împotriva femeilor. Vă rugăm să postați mesajul cu hashtagurile #STOPVIF , #NuEstiSingura și #14O sau pe pagina Facebook a Marșului – Împreună pentru siguranța femeilor!

Vă așteptăm alături de noi!

 

Cu încredere,

Andreea Bragă